Spatiul Do-It-Yourself Craiova

În 1920 imigranții italieni anarhiști Niccola Sacco și Bartolomeo Vanzetti sunt condamnați la moarte în urma unor false acuzații de tâlhărie și crimă. Ei sunt defapt condamnați din cauza convingerilor politice, într-unul din cele mai rușinoase și ipocrite procese din istoria umanității.

Ghinionul celor doi a fost că erau anarhiști. Asta i-a transformat în aruncători de bombe stereotipați pentru notoriile Red Squads ale guvernului american, specializate în infiltrarea și combaterea mișcărilor socialiste, dar i-a făcut dezagreabili și pentru comuniști care rămâneau să demonstreze în Spania un deceniu mai târziu că mai degrabă ar împușca anarhiști decât fasciști. Sacco și Vanzetti, prinși la mijloc, au fost raționali și elocvenți în cererile lor pentru justiție, în vreme ce sloganurile politice le-au încurcat cazul din toate părțile. Cazul celor doi a stârnit un val imens de indignare și proteste la nivel mondial.

Iată relatarea lui Louis Lecoin despre reacția sa, la 15 zile de la execuția celor doi, la o reuniune a foștilor combatanți americani din Primul Război Mondial ținută la Paris:

„Vreau să tulbur acest acord mincinos, să rup această armonie artificială, să le reamintesc participanților la congres că la ei în țară s-au petrecut asasinate și asta nu i-a mișcat câtuși de puțin. Va trebui să înșel vigilența polițiștilor care mă supraveghează îndeaproape de ceva timp, pândindu-mă noaptea la intrarea în grădină. Voi pleca de acasă înainte de răsăritul soarelui, sărind pe geam și apoi peste gard, ca să ajung pe o stradă paralelă.

Iată-mă în sala de congres. A trebuit să înșel ca să pot ajunge aici. Mi-am tăiat mustața. Mi-am pus o pereche de ochelari, sunt plin de decorații și am la mine o invitație oficială. Poliția, ocupată până peste cap, cercetează cu atenție figurile celor care vin la congres. Câțiva polițiști cu grade înalte m-au salutat militărește când am trecut pe lângă ei.

Iată-mă, fără să vreau, plasat printre delegații din Massachussetts, provincia în care au suferit și au pierit Sacco și Vanzetti. Capitulez în fața gândului că, foarte curând, acești vlăjgani își vor încerca pe mine vigoarea mușchilor lor.

Congresul stă să înceapă. Președintele Legiunii Americane deschide gura…Urmează să vorbească…Liniștea este totală…În acel moment, mă ridic și strig, de trei ori, cu voce pătrunzătoare: Trăiasca Sacco și Vanzetti!
Stupoare la tribuna oficială. În sală, doar curiozitate. Vecinii mei nici nu clipesc. Iată-mă arestat.”

“Cateva figuri mai putin prietenoase au intrat din hol in cinematograf, iar unul dintre ei parea ca are o bata sub maneca, ne-am uitat mai cu atentie si avea de fapt steagul Romaniei rulat”, a declarat Alexandra C.

Aceasta este declaraţia unei participante la proiecţia filmului „The kids are all right” din februarie de la MŢR, când mai mulţi legionari, naţionalişti şi ultra-ortodocşi au reuşit să blocheze proiecţia filmului.

Noi, de 1 decembrie anul acesta, sărbătorim diversitatea prin proiecţia unui film cu o poveste despre o familie la fel de normală ca şi familiile care astăzi serbează festivist ziua naţională împreună cu politicienii din ale căror piepturi răzbate un patriotism de paradă….

Doctoriţa ginecolog de succes, Nic şi arhitecta peisagistă Jules formează un cuplu de lesbiane de aproximativ 20 de ani şi sunt mamele a doi adolescenţi pe nume Joni şi Laser, pe care i-au conceput prin inseminare artificială.

După ce Joni împlineşte 18 ani şi este acceptată la un colegiu prestigios, fratele ei mai mic o presează să contacteze telefonic banca de spermă pentru a afla identitatea tatălui lor biologic.

Angajaţii instituţiei îl sună pe Paul şi îl întreabă dacă este de acord să îşi întâlnească fiica, bărbatul intrând intempestiv în viaţa de familie a celor patru protagonişti.

Paul lucrează într-un restaurant din Los Angeles, cultivă produse organice, conduce o motocicletă şi preferă aventurile amoroase în locul relaţiilor stabile, motiv pentru care este confuz atunci când îi cunoaşte personal pe cei doi copii ai săi.

Sentimentele paterne ale lui Paul sunt trezite brusc, la fel ca şi atracţia lui sexuală faţă de Jules, iar Nic devine frustrată şi neîncrezătoare în capacitatea ei de seducţie, începe să bea şi îl percepe pe bărbat drept o ameninţare pentru unitatea familiei lor.

Iulie 2001. 200 000 de protestatari, majoritatea activiști anti-globalizare și anarhiști ai Black Bloc încearcă să împiedice desfășurarea summitului G8 în Genova. Autoritățile hotărâte să nu le permită acest lucru, oferă mână liberă poliției anti-revoltă în materie de represiune.

Șeful poliției decide realizarea unui raid noctorn asupra școlii Diaz, folosită ca loc de odihnă și centru media, medical și de suport legal. Filmul vorbește despre chinurile prin care au trecut toți cei care dormeau sau munceau acolo, mulțumită forțelor de poliție barbare, printre care bătăi violente și umilințe la secțiile de poliție.

Polițiștii vinovați nu au fost niciodată condamnați, iar faptele lor se vor prescrie în curând. Un film cu atât mai elocvent în lumina ultimelor mișcări sociale la nivel global și a felului în care guvernele statelor, auto-intitulate „democratice”, înțeleg să apere status-quo-ul în fața revendicărilor străzii.