Săptămâna aceasta vă invităm să urmărim împreună un documentar care prezintă un episod din istoria mișcării muncitorești din Statele Unite. Acest documentar din 1979 se folosește de interviuri cu membri supraviețuitori și imagini de arhivă pentru a oferi un rezumat al ascensiunii și declinului Industrial Workers of the World, cel mai radical sindicat din istoria Statelor Unite.
IWW a fost fondat la Chicago în 1905 în urma unei convenții la care au participat peste două sute de socialiști, anarhiști și sindicaliști revoluționari.
Wobblies era porecla membrilor IWW, care spre deosebire de sindicatele vremii era deschis tuturor muncitorilor, indiferent de gen, pregătire profesională sau etnicitate. Spre deosebire de sindicatele reformiste, scopul IWW este să promoveze solidaritatea între muncitori și consideră că toți muncitorii ar trebui să se unească și capitalismul și sclavia salarială ar trebui abolite.
Printre membri fondatori ai sindicatului se numără Lucy Parsons, Mother Jones, Bill Haywood sau Eugene V. Debs. Lista membrilor Industrial Workers of the World numără nume precum Noam Chomsky, Sam Dolgoff, Hellen Keller, Woody Guthrie, Joe Hill, Tom Morello, David Rovics sau David Graeber.