Astăzi mediul social instituit de capitalismul global constrânge sute de milioane, chiar miliarde de oameni să trăiască vieți tot mai goale și lipsite de sens – degradându-le umanitatea. Cu toate că această degradare spirituală nu este în mod direct o amenințare capitală, așa cum sunt celelalte aspecte ale Urgenței Umane, presupune o irosire tragică de vieți. Agravează celelalte aspecte ale Urgenței Umane prin privarea oamenilor de cunoașterea și spiritul necesare pentru luarea măsurilor corective. Cel mai grav este în așa numitele „țări în curs de dezvoltare,” unde foarte mulți oameni suferă de pe urma deposedării de pământurile și mijloacele lor de existență tradiționale, și de pe urma distrugerii culturii lor indigene. Dar efectele sale sunt suficient de cumplite și în inima capitalismului global.
Acolo, în orașe moderne uriașe, experimentarea Naturii de către oameni este limitată la parcuri publice, sere, animale de companie, grădini zoologice și acvarii, câteva stele licărind prin lumina orbitoare și poluarea aerului. Trafic aerian și terestru, utilaje grele, televizoare și sisteme audio răcnesc neîncetat, printre țipetele sirenelor. Oamenii se grăbesc la muncă, se grăbesc să îndeplinească sarcina, se grăbesc acasă, și se grăbesc să iasă la comisioane și distracții. Mulțimi umplu străzile, mall-urile, magazinele. Tâlhăriile, furturile, bătăile, violul, și crima fac parte din rutina zilnică. În fiecare an nu doar tot mai mulți oameni trăiesc în acest fel, ci o parte tot mai mare a omenirii.
Culturile și stilurile de viață tradiționale pier în oraș, copleșite de cultura comercială a muncii, producției și consumului. Meșteșugurile manuale suferă aceeași soartă. În schimbul comunității autentice, construită pe familie, tradiție, și relații personale strânse, avem o populație atomizată de indivizi izolați care sunt obligați să migreze de la un rol la altul, de la o slujbă la alta, de la un oraș la altul, în funcție de cum dictează economia.
Iar economia este un dictator nemilos. „Munca ta sau viața ta” semnifică un stres pe viață și pe moarte, chiar și cu câștiguri suplimentare. Acest decret poate că oferă muncitorului multe opțiuni de angajare, dar „libertatea cu opțiuni multiple” nu este în niciun fel libertate. Să presupunem că îți ofer posibilitatea de a putea alege între moarte sau zece tipuri diferite de tortură. Cu ce diferă asta de posibilitatea de a putea alege între a muri de foame pe străzi sau zece slujbe diferite cu salariu minim? Dată fiind constrângerea de a dobândi bani și proprietăți altminteri vei suporta sărăcia, o varietate largă de moduri de a face asta pot îndulci povara, dar rămâne tot o povară. Necesitatea economică reprezintă imdoldul și biciul culturii comerciale, dar această cultură ne înfășoară. Trăim înconjurați de produse comerciale. Trăim în ele, le folosim pentru transport, le purtăm, ne amuzăm cu ele, le mâncăm și le bem, muncim ore multe pentru a ni le putea permite. Chiar și informația este un produs: cinci corporații dețin toate instituțiile media majore din Statele Unite. Toate aceste produse sunt realizate și comercializate de aceleași corporații cărora trebuie să le devotăm timpul și munca noastră. Economia este mai mult decât un dictator, este un mediu. Unde te afli în acest moment? Privește în jur după ceva care nu a fost realizat de o corporație.
Acest mediu corporatist atotpătrunzător are cel mai devastator efect asupra copiilor. Creșterea este factorul major care determină comportamentul și caracterul. În Statele Unite avem în acest moment mai multe generații care au fost crescute în primul rând de corporații, de la jucării, televiziune, mâncare proastă, și filme până la programele școlilor publice. Mințitul copiilor reprezintă o crimă împotriva Naturii, iar cultura comercială scufundă copiii în minciuni încă dinainte de a învăța să vorbească. În anii formativi când imaginația unui copil are cea mai mare nevoie să fie prețuită și cultivată, mass media copleșește mintea cu minunății prefabricate captivante, cauzând atrofierea imaginației.
Ca profesor trebuie să spun niște lucruri aspre despre educația publică de astăzi din Statele Unite. Empiric consider că atunci când o instituție produce rezultate consecvente pe perioade lungi, acele rezultate reprezintă scopul real al instituției, în ciuda întregii retorici mărețe care afirmă contrariul. Rezultatele consecvente ale educației publice americane demonstrează faptul că funcționează ca o componentă a sistemului industrial, producând în masă muncitori și cetățeni. Clasele superioare își educă proprii copii în școli de elită private care funcționează în cu totul alt fel.
Rezultatele consecvente ale educației publice americane includ următoarele. (1) infantilizarea populației prin prelungirea copilăriei și izolarea copiilor de comunitate; (2) acomodarea cu autoritatea și abuzul instituțional; (3) instruirea în obediență, conformism, rivalitate, competiție, identitate corporatistă în note, școli, echipe de sport, și altele. (4) îndoctrinare prin programa creată și lansată pe piață de puteri corporatiste. (5) analfabetism funcțional – deși elevii pot să citească, de obicei nu pot citi și înțelege cărți de nicio mărime, complexitate, și dificultate; (6) imaginație și curiozitate zdrobită; (7) gândire originală înăbușită până într-un punct pe care îl pot numi doar impenetrabilitate la gândire. Astfel această instituție produce în masă cetățeni perfect echipați pentru mediul corporatist: docili, obedienți, conformiști, și ignoranți.
Da, unii elevi sunt suficient de norocoși să fie educați în zone mai bune unde educația veritabilă predomină. Alții au resurse lăuntrice suficient de puternice sau sisteme de sprijin încât să prospere în ciuda celor mai rele lucruri pe care le pot face școlile publice. Dar ei reprezintă excepția la rezultatele consecvente ale sistemului. Deși propria mea experiență a fost legată de școli publice, nu am niciun motiv să cred că cele mai multe școli private sau parohiale funcționează diferit în orice fel.
La sfârșitul celor doisprezece ani de educație publică pregătitoare, adulții trăiesc expuși constant la reclame și propagandă – adică la controlul gândirii. Dacă mințitul copiilor constituie o crimă împotriva Naturii, ce se poate spune despre înregimentatul gândurilor și dorințelor a sute de milioane de oameni? Generații de control al gândirii au creat o populație care prezintă simptome periculoase de instabilitate mintală, inclusiv vulnerabilitate la culte și ideologii fanatice, psihoze în masă de frică și ură induse prin propagandă, boli mintale larg răspândite (cronice și acute), violențe și sinucideri. Dependențele în masă sunt obișnuite – față de droguri legale și ilegale, muzică zgomotoasă cu rol anestezic, mâncare proastă, chiar și cumpăratul și cheltuitul ca atare. Mintea umană este un instrument miraculos și delicat, dezvoltat pentru înțelegere și articulare. Sub manipulare neîncetată devine o amenințare.
Conduși de stresul supraviețuirii economice, captivi în mediul corporatist atotpătrunzător, oamenii se îndreaptă spre mass media pentru experiențe profunde virtuale. Televiziunea a devenit circul imperial modern, degajând un șuvoi nesfârșit de senzații, excitații, distracții fără sens, controlul îndulcit al gândurilor, o arenă a visurilor comerciale comune pentru populația atomizată. Își obișnuiește victima să acorde atenție pasivă către orice este prezentat și ridică praguri de stimulare până la o intensitate feroce, care dă dependență: victima se simte cu adevărat vie doar când se află sub vrajă. Televiziunea oferă iluzia universului într-o cutie high-tech, libertatea cu opțiuni multiple la cel mai înalt standard.
Perioadele de atenție sunt reduse la durata unei reclame, când poți năvăli la baie sau la bucătărie, sau la telefon pentru un moment de acțiune intenționată. Jocurile video și de calculator ridică nivelurile chiar mai mult, până la un stadiu care consider că poate provoca pagube creierului la oamenii tineri ale căror sisteme nevoase încă se maturizează. Realitatea devine ireală când este comparată cu vâlvătaia zgomotoasă a ecranului.
Socialiștii din secolul 19 au descris alienarea muncii: muncitorul dintr-o uzină sau fabrică este complet detașat atât de produsul final al muncii cât și de locul său în societate. Astăzi avem o alienare mult mai profundă: alienarea în masă de la realitate. „Consumatorul” este de fapt consumat de către cultura comercială. Privește în ochii unui copil, radiind de promisiuni. Nu se poate trăi așa. Aceasta este o urgență.
