CineForum Alternativ – Jurnal pe motocicleta (The Motorcycle Diaries) – sambata, 1 iunie, orele 21

„Jurnalul pe motocicleta” este adaptarea unui jurnal tinut de Ernesto Che Guevara pe cand avea 23 de ani.
The-Motorcycle-Diaries-movie-poster“Jurnal pe motocicleta” prezinta doar o aparenta aventura de tinerete, calatoria nebuneasca a lui Ernesto Guevara si Alberto Granado prin America de Sud, care ar fi fost, pentru oricine altcineva, punctul culminant al vietii. Dar pentru cel care avea sa devina “El Che”, ea a reprezentat doar inceputul unor nesfarsite peregrinari in jurul lumii, momentul cand s-a configurat un destin remarcabil prin idealism si ardoare.
Filmul incepe cu relatia de prietenie intre cei doi, ca un road-movie in care Ernesto si Alberto flirteaza cu diverse fete si se distreaza inainte de a fi nevoiti sa ia viata prea in serios. Precum se spune in film: “..Cei doi prieteni pornesc cu aceleasi scopuri si aspiratii in viata, insa pana la finele filmului va fi clar care va fi destinul fiecaruia”…
„Jurnal pe motocicleta” este povestea unei descoperiri a lumii si, totodata, a unei descoperiri a sinelui. Este povestea alegerilor de ordin personal si politic pe care fiecare dintre noi suntem nevoiti sa le facem intr-un moment sau altul, al vietii noastre. Este o poveste despre prietenie si solidaritate.
Si, mai presus de orice, este o poveste despre aflarea lucrurilor in care sa crezi – si pentru care sa te lupti, spune Walter Salles, regizorul filmului.
Ernesto Rafael Guevara de la Serna s-a nascut în 14 iunie 1928, la Rosario, Argentina, si a ramas în istorie ca unul dintre cei mai pasionati revolutionari marxisti si aparatori ai popoarelor sarace din America Latina si Africa.
Cunoscut mai mult sub numele de Che Guevara sau El Che, el a fost executat pe 9 octombrie 1967, la La Higuera, in Bolivia, fiind capturat de soldatii bolivieni si agenti ai CIA.

This entry was posted in Cultura, Eveniment, Evenimente/Events, General, Vizual si audio-video and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.