miezul tensiunii umane

“Fiecare persoana este aventuriera propriei idei”
Utopie, vis, imposibil, fantastic, necunoscut…sunt doar cativa termeni cu care a fost definita tensiunea /tendinta umana catre un altceva absolut.
Ca altii inaintea noastra credem ca  increderea si supunerea fata de lumea reala sunt fundamentul sclaviei. Obisnuiti  inca de la nastere sa traim in puscaria cotidiana, suntem convinsi ca nimic nu poate exista dincolo de zidurile acesteia. Unica noastra experienta de viata coincide cu ritmurile si regulile sale. Simturile noastre sunt modelate dupa sunetele, culorile, mirosurile, gusturile,  ce se gasesc in interiorul acesteia. Nascuti in sclavie, suntem gata sa juram ca lantul ce ne tine legati este natural si inevitabil.
Datorita acestui motiv lamentarile noastre nu depasesc formele inchisorii  noastre,  cerand reforme. Nimeni nu pune in discutie substanta, pentru ca ar fi considerat absurd si de neconceput  a critica rasaritul soarelui. Ceea ce este Statul, este ceea ce e si va fi.
Sunt rari prizonieri convinsi ca dincolo de ziduri este cu totul altceva. Acest altceva nu a fost niciodata vazut de cineva, doar imaginat, si datorita acestui fapt nu se pot face previziuni ce nu sunt iluzorii. Si totusi exista, suntem convinsi. E de- ajuns sa distrugem zidul care ne separa. Este o tentatie exploziva care nu gaseste un consens  intr-o masa de detinuti ce au fost invatati inca din copilarie ca “nu se renunta la cunoscut pentru necunoscut”. Teama  de represalii  si de necunoscut ii face pe toti sa se multumeasca cu revaruirea peretilor propriei celule. Si asa realitatea  evidentiaza  natura sa politieneasca, in controlarea intregului spatiu de gandire.
E un cerc vicios din care nu se iese. Pentru a evada avem nevoie de complicitatea celorlalti detinuti, dar care nu vor sa stie despre asta. Daca prezentam deschis propunerile noastre, suntem respinsi de zidul de cauciuc al neintelegerii. Asa ca pentru a castiga increderea lor reducem tonurile, ne limitam sa susuram din cand in cand adevaratele noastre aspiratii, si intre timp pentru a fi acceptati participam la rivendicarile lor practice, concrete, imediate, ce sunt  mai multe ore la aer liber, celule mai spatioase, mancare mai hranitoare…
Si cu cat ne scufundam in interesele lor, cu atat mai mult absorb din timpul si atentia noastra, ignorand astfel cele mai profunde dorinte ale noastre; pana a le uita.
Se numeste reproducere sociala. Activitatea cotidiana a fiintelor umane se reproduce atat pe ea cat si mediul inconjurator. Un sclav ce se comporta ca un sclav perpetua sclavismul. Un prizonier ce se comporta ca un prizonier perpetua inchisoarea. Familia, scoala, serviciul, tot ceea ce facem zilnic reproduce sistemul social. Participarea la realitate reproduce realitatea. Pentru a reusi a merge mai departe, trebuie sa rupem aceasta vraja. Trebuie sa reusim sa iesim din acest cerc magic cu riscul de a ramane singuri. Iata de ce nu se poate renunta la vis. Iata de ce e important sa descoperim “visatorul incurabil” ce se gaseste in noi, ultima protectie  impotriva triumfului citadinului-consumator.